Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Nu putem trece cu vederea avertismentele tot mai frecvente care vin din partea unor instituții internaționale de prestigiu, care spun că inflația tot mai accentuată completată de criza energetică și de blocajele apărute în aprovizionarea cu unele materiale și materii prime ar putea să aducă din anul 2023 o recesiune severă chiar în rândul celor mai puternice economii ale lumii. Ori, cum economia țării noastre depinde în foarte mare măsură de dinamica celor mai puternice economii europene, cum multe fabrici din țara noastră depin de producția din alte state europene, nu ar trebui să ne facem iluzia că am putea să fim feriți de riscuri.
Stimați colegi,
Președintele României și Partidul Național Liberal au reușit în urmă cu doi ani să obțină din partea Comisiei Europene un volum de finanțări record, atât prin mecanismul european de redresare și reziliență, cât și prin cadrul financiar multianual, de cca. 80 de miliarde de euro. Acest volum uriaș de finanțare, care poate fi comparat cu Planul Marshall pentru Europa democratică, merge deja către modernizarea întregii Românii, către infrastructura de transporturi, agricolă, școală și sanitară, către digitalizare și reforme structurale, către dezvoltarea operatorilor economici români mici și mijlocii, către politici pentru un mediu mai curat. Mai mult decât atât, proiectele care trebuie să fie derulate cu acești bani trebuie să fie proiecte pentru viitor, moderne, sustenabile energetic și ecologic.
Stimați colegi,
Dacă riscurile anticipate s-ar putea produce, România poate evita o recesiune economică printr-o utilizare eficientă a fondurilor europene. În anul 2022, acest lucru a fost deja demonstrat prin faptul că, deși economii puternice din Uniunea Europeană au înregistrat stagnare economică sau o creștere de câteva zecimale, România, prin impulsionarea investițiilor finanțate din fonduri europene, a înregistrat o creștere economică de 5,7%. Așadar, avem la îndemână aceste resurse exact în momentul în care avem cel mai mult nevoie de ele și exact în momentul în care România are cea mai mare nevoie de modernizare și dezvoltare. Dacă ar fi să judecăm modul în care Guvernul Ciucă a reușit să gestioneze multitudinea de crize apărute în anul 2022 și să impulsioneze creșterea economică prin utilizarea fondurilor europene, am convingerea că țara noastră va evita scenariile sumbre cu privire la dinamica economiei în următorii ani.
Vă mulțumesc,
Nicolae GIUGEA
Deputat PNL