Craiova. Cum se scot bani (publici) și din piatră seacă, via RAADPFL

Contractele pentru furnizarea de piatră necesară reparațiilor stradale din Craiova sunt atribuite de ani buni unei singure firme, cumpărătorul – Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova -emițând, practic, un abonament în acest sens, adjudecat de Getrans Beton Srl.
Ca să execute îmbrăcămintea stradală, pe banii Primăriei Craiova, așadar din fonduri publice, RAADPFL organizează anual – ba chiar de două ori pe an – licitație fie pentru achiziția de ”piatră spartă din rocă de munte”, fie pentru cumpărarea de ”piatră spartă din rocă de munte calcaroasă”. Faptul că, de fiecare dată, este același câștigător nu dovedește de la sine că în speță s-ar produce vreo manevră ci, pur și simplu, oferta acestuia este de fiecare dată cea mai la îndemână.
Însă, conform unei situații descoperite de Camera de Conturi Dolj, RAADPFL a fost prejudiciată de ”abonatul” său în 2021, motiv pentru care, conform Legii 98 din 2016 privind achizițiile publice, avea obligația ”de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează (…)”. Conform art. 166, alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii 98/2016, în vigoare la data producerii prejudiciului, ” Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii, se publică în SEAP, în termen de 60 de zile de la data emiterii, dar nu mai devreme de data expirării termenului/soluţionării contestaţiilor, în situaţia în care acestea au fost depuse”.
Așadar, RAADPFL avea obligația să amendeze furnizorul cu o patalama menită să-i avertizeze pe ceilalți achizitori. Care pot ține cont de această ștampilă, dar nu sunt obligați. Totuși, RAADPFL, deși ”arsă” la modul direct, a preferat nu numai să accepte la licitație firma, dar și să-i asigure următoarele contracte. Și dacă ar fi doar povestea certificatului constatator…

Ce spune Camera de Conturi

Conform unui raport al Camerei de Conturi Dolj, ”În anul 2021, urmare aplicării procedurii de licitație deschisă, procedură online, cu finalitate electronică, între R.A.A.D.P.F.L Craiova, în calitate de achizitor și SC Getrans Beton SRL, în calitate de executant, s-a încheiat acordul-cadru de furnizare nr. 6191/01.03.2021 în baza căruia s-au întocmit trei contracte subsecvente de furnizare, respectiv nr. 6192/01.03.2021, nr. 12219/26.04.2021 și nr. 22903/29.07.2021, care au avut ca obiect ”Furnizarea de piatră spartă din rocă de munte” în valoare de 1.708.000,00 lei, fără TVA, cu termen de executare până la 1.01.2022. Astfel, în baza acordului cadru încheiat, entitatea a recepționat o cantitate de 14.068,02 mc. piatră spartă din rocă de munte, la prețul de 48,8 lei/mc. și o valoare de 686.519,38 lei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în timpul controlului, în baza avizelor de însoțire a mărfii emise de furnizor, și a tichetelor de cântar aferente, entitatea a stabilit o cantitate 18.991,83 tone piatră spartă, respectiv 12.661,22 mc. piatră spartă recepționată și implicit o diferență cantitativă nelivrată de 1.406,80 mc. în valoare de 81.695,81 lei cu TVA.”
Controlii au pus în vedere RAADPFL să calculeze inclusiv dobânzile penalizatoare și să recupereze banii până la 31 decembrie 2022, prejudiciul final ajungând la 84.151,70 lei.
Și de aici începe partea zbuciumată…

Dragoste cu năbădăi

De ochii controlorilor, RAADPFL a emis o adresă către constructor în august 2022, pentru ”clarificarea prejudiciului constatat”, însă nu a primit niciun răspuns. Patru luni mai târziu și sub acuzația de a fi efectuat ”plăți nelegale în sumă de 81.695,81”, RAADPFL formula două plângeri penale împotriva furnizorului său de casă: una, la Petroșani, iar cealaltă – la Craiova.
Cu alte cuvinte, scandalul era deja total la finalul anului în care raportorii Camerei de Conturi descoperiseră plata nelegală, iar, în opinia RAADPFL, abonatul său se făcea vinovat nu doar de executarea defectuoasă a contractului, ci chiar de infracțiuni.
Numai că, fix în aceeași lună, decembrie 2022, RAADPFL lansa o nouă licitație, pentru piatră calcaroasă, scoțând pe piață un contract de 3 milioane de lei, care avea să fie câștigat de…. Getrans Beton!
Și asta în ciuda faptului că, pe 23 februarie 2023, adică la două luni de la publicarea anunțului licitației, Camera de Conturi verifica dacă RAADPFL a recuperat prejudiciul, constatând, evident, că nici vorbă de așa ceva…