La Craiova a avut loc ședința regională a Partidului Național Liberal – Regiunea Sud-Vest Oltenia, eveniment găzduit de filiala PNL Dolj. Evenimentul a reunit delegațiile organizațiilor județene din Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea – parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, precum și alți lideri liberali din teritoriu.
În urma votului exprimat de delegați, au fost desemnaț ireprezentanții regiunii în viitorul Birou Executiv Național (BEX) al Partidului Național Liberal:
– Deputatul Gigel Știrbu a fost ales vicepreședinte regional Sud-Vest Oltenia încadrul BEX PNL;
– Ștefan Stoica, deputat și președinte al PNL Dolj, a fost votat în calitate de membru al Biroului Executiv Național, reprezentând regiunea Oltenia.
Această reuniune face parte din procesul de desemnare a noii echipe de conducere a PNL la nivel național, într-un moment în care partidul își propune să îș iîntărească structurile regionale și să accelereze implementarea proiectelor de dezvoltare economică și administrativă în întreaga țară.
PNL Dolj rămâne ferm angajat în susținerea unei viziuni liberale moderne, bazată pe rezultate, seriozitate și apropiere de cetățeni, contribuind activ la consolidarea Partidului Național Liberal în Oltenia.
Biroul de presă PNL Dolj
Gigel Știrbu și Ștefan Stoica – reprezentanții regiunii Sud-Vest Oltenia în Biroul Executiv Național al PNL
