Scandal “Triple B” în PDL

Senatorul de Dolj, Radu Berceanu, s-a aflat, alături de Vasile Blaga, în fruntea senatorilor PDL nemulţumiţi de actuala conducere a partidului, susţin surse citate de hotnews.ro. “Ni s-a reproşat că am numit oameni corupţi în funcţii, dar în câteva luni de zile Ioan Oltean a reuşit să numească în functii persoane anchetate de DNA în toată ţara şi a făcut partidul de râs. Niciodată PDL nu a fost atât de mult târât prin propriii oameni în justiţie cum s-a întâmplat în ultimele luni. Suntem in prag de campanie electorală! Cum credeţi că putem câştiga alegerile când avem tot felul de numiri în partid, oameni care sunt anchetaţi de DNA?”, l-a întrebat Berceanu pe Boc. Şeful PDL Dolj nu a pierdut prilejul de a o ataca pe Anca Boagiu, actualul ministru al Transporturilor. Berceanu a acuzat-o pe Boagiu că i-a demis pe angajaţii aduşi de el în structurile Ministerului Transporturilor şi că îi ameninţă cu dosare penale. Acelaşi tratament le aplică ministrul şi oamenilor din Dolj ai lui Berceanu, a mai arătat preşedintele PDL Dolj, potrivit surselor citate de hotnews. Nouapresa