Craiova. Termoficarea debranşează, Solomon rebranşează

Tatian Tudorache, Antonie Solomon

În vreme ce Termoficarea din Craiova continuă debranşările de la punctele termice, alte patru instalaţii fiind oprite în noaptea trecută, primăria anunţă deblocarea situaţiei care a condus la sistarea apei calde către 176 de asociaţii (între timp, 71 de asociaţii au fost rebranşate). Potrivit unui comunicat al municipalităţii, Guvernul ia în discuţie în şedinţa de miercuri alocarea sumei de 19, 2 milioane de lei (192 de miliarde de lei vechi) Craiovei, pentru achitarea obligaţiilor către furnizorul de agent termic. “Am discutat săptămâna trecută cu secretarul de stat pentru comunitaţile locale, Gheorghe Emacu, şi cu alţi reprezentanţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care mi-au promis sprijin în deblocarea acestei situatii. Le mulţumesc pentru că s-au ţinut de cuvânt şi, aşa cum am promis la rândul meu, astfel se rezolvă problema furnizarii apei calde şi a căldurii, în perioada următoare”, a spus primarul Craiovei, Antonie Solomon. Menţionăm că, din cauza datoriilor de aproape 70 de milioane de lei ale Termoficării către Complexul Energetic Craiova, centralele termice au sistat săptămâna trecută furnizarea agentului termic către 54 de puncte termice. La rândul său, regia Autonomă de Termoficare are de recuperat de la populaţie aproape 100 de milioane de lei. Solomon a precizat astăzi că Regia Autonomă de Termoficare va demara acţiuni concertate de recuperare a debitelor de la cetăţeni, pentru a nu fi lăsate în frig familiile care platesc. “Nu vom tolera rău-platnicii, iar asociaţiile cu mari debite vor avea în continuare de suferit, dacă nu se înţelege că trebuie recuperate restanţele”, a mai declarat primarul Craiovei. Nouapresa