Craiova. Demiteri în primărie, posturi noi în organigramă

Demiterile din Primăria Craiova anunţate de nouapresa.ro cu o lună în urmă s-au produs, până la urmă, nouă angajaţi, dintre care şapte – de la taxe şi impozite, fiind lăsaţi pe drumuri săptămâna trecută. Potrivit surselor, concedierea celor nouă funcţionari s-a făcut în baza unei evaluări, însă angajaţii cărora le-au fost desfăcute contractele de muncă susţin că este vorba de abuzuri grave, pe care însă cu greu le vor putea dovedi, atâta vreme cât nu au bani pentru avocaţi. Oamenii au fost daţi afară exact înainte de modificarea organigramei primăriei, în care, susţin aceleaşi surse, vor apărea noi posturi, pentru pupilele nesatisfăcute după campania electorală ale USL sau pentru acei funcţionari cărora li se oferă alternativa de a renunţa la posturile râvnite de paraşutele de mai sus pentru noi locuri, mai puţin călduţe, dar sigure. Deocamdată. Nouapresa