Surogatul administrativ de la Craiova s-a încheiat

După un an şi patru luni Craiova are din nou primar. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins ca nefondat recursul DNA, nimic altceva decât o articulaţie plăpândă a sistemului juridic de întoarcere a deciziei Tribunalului Galaţi, prin care craiovenilor li s-a redat un drept constituţional: acela de a fi conduşi de primarul ales. Antonie Solomon are din acest moment atribuţiile conferite graţie votului electoratului, şi nu vreunei diplome sau simpatii politice. “Respinge ca nefondat recursul formulat de DNA – Serviciul Teritorial Galaţi împotriva încheierii de şedinţă din 08.07.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr.6618/121/2010. Definitivă”, sună soluţia de astăzi a judecătorilor care au dorit iniţial să nu judece recursul. Asta este însă altă poveste asupra căreia trebuie revenit. Nu are relevanţă în acest moment. Potrivit legii, nu este nevoie de absolut nici o formalitate administrativă pentru ca Solomon să vină mâine la primărie. După juriştii comandaţi politic, însă, ne putem aştepta la orice, chiar şi la o propunere de luare de act în consiliul local a situaţiei primarului Antonie Solomon, până azi nici suspendat, dar nici primar, nici condamnat, dar nici îmbrăţişat de partidul căruia îi jurase credinţă. Adică PDL. Scriam mai ieri că acel partid nu mai există, aşa că, din punctul meu de vedere, jurământul este dezlegat prin falimentul subiectului. Eu zic că mâine oraşul o poate lua de la început. Dar fără PDL. Marian Bădîrci