Peste 30 de abateri de natură contravenţională au constatat azi poliţiştii Biroului Rutier Craiova în cadrul unei acţiuni de verificare a conducătorilor de taximetre. Majoritatea faptelor sancţionate, 24, sunt prevăzute în Codul Rutier, însă au mai fost stabilite 7 contravenţii în domeniul activităţii de taximetrie şi două contravenţii sancţionate conform legii asihgurărilor, respectiv pentru lipsa asigurării de răspundere civilă obligatorii. “Astfel, au fost aplicate santiuni in valaore totala de 8.600 lei, 4 certificate de înmatriculare au fost retrase si un permis a fost ridicat in vederea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, este bilanţul de astăzi, conform comunicatului IPJ Dolj. Nouapresa