Craiova. Arestate pentru violare de domiciliu şi port de arme albe

Patru craiovence sunt cercetate în stare de arest preventiv, pentru 20 de zile, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi port fără drept de arme albe. Simona B., de 40 de ani, Păpuşa I., de 36 de ani, Rita Ş., 40 de ani, şi Mirela I., 35 de ani, din Craiova, au avut un conflict în locuinţa Ritei Ş., pe 19 septembrie, în jurul orei 16.30, susţin poliţiştii craioveni. La faţa locului, poliţişti Secţiei 3 Craiova i-au identificat pe: Simona B., Păpuşa I, Penelopa G., 22 ani, Mirela I., Alexandru I., 18 ani, I. R., 15 ani, Costel F., de 43 ani, şi F. I.,  17 ani, toţi din Craiova. Din cercetări a reieşit că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, persoanele menţionate, împreună cu Eduard B., 24 de ani, şi Ionel B., 34 ani, din Craiova, au avut o altercaţie. Poliţiştii au stabilit că în timpul altercaţiei persoane din ambele familii au avut asupra lor obiecte contondente cu care s-au ameninţat reciproc. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începeprii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi port fărăa drept de arme albe. Nouapresa