Craiova. Postul de adjunct la DSV, scos la concurs

În aceste zile se desfăşoară în capitală concursul pentru ocuparea postului de director adjunct la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj. Un examen ca multe altele, la prima vedere. În acest caz însă, prin concurs ar putea fi tranşată bătălia pe care actualul director, Andrei Butaru, demis în 2009, dar revenit în urma unui proces, o duce cu Puterea pentru acapararea pârghiilor instituţiei. Butaru, omul penelistului Mihai Voicu (la fel ca şi recent încarceratul Sergiu Drăgancea, de la APIA Dolj), insistă încă de la întoarcerea sa în fruntea unităţii să-i dea postul unui apropiat al său, Costică Retea. Şi a şi reuşit, în ultima perioadă. Numai că, acum, la concurs mai sunt înscrişi şi alţii. Marian Bădîrci