Iniţiativa de înfiinţare a unui serviciu local de pază în Craiova, sub forma unei societăţi comerciale cu acţionar unic autoritatea publică locală şi care să preia o parte din poliţiştii concediaţi de la Poliţia Comunitară Craiova, este sufocată de funcţionarii din Primăria Craiova, din dezinteres sau din incompetenţă. Oficial, având în vedere fundamentarea referatelor de specialitate. Direcţiile economică şi juridică ale municipalităţii au dat deja avize negative proiectului, fără a prezenta în favoarea rezoluţiilor vreo bază legală. Neoficial, se pare că nu se vrea înfiinţarea unei firme de pază cu capital public, atâta vreme cât ideea ar putea fi exploatată în favoarea unor societăţi private deja existente sau a unora care pot apărea la o pocnitură din degete. Surse din Primăria Craiova susţin că, iniţial, ambele rapoarte au fost favorabile, însă “iniţialul” ar fi luat sfârşit la întoarcerea viceprimarului Mărinică Dincă din concediu. Nouapresa