Craiova. Update. Joi se opreşte apa

Compania de Apă Oltenia SA a decis ca joi, 7 aprilie, să sisteze alimentarea cu apă potabilă în majoritatea cartierelor Craiovei, din cauza lucrărilor la cele 14 vane din şantierul pasajului suprateran de la km 0 al oraşului. Potrivit directorului CAO, Doru Buruiană, se va sista alimentarea cu apă de la ora 7.30, urmând ca la ora 22 să fie finalizate lucrările. Până vineri dimineaţă, compania va efectua manevrele de reechilibrare, urmând ca pe 8 aprilie, de la ora 7, craiovenii din zonele afectate de sistare să beneficieze de apă potabilă.

comunicat CAO:

“În cadrul investiţiei „Pasaj denivelat suprateran kilometrul 0” este necesară executarea unor lucrări de deviere a reţelelor publice de apă şi de canalizare în Municipiul Craiova, de cuplare/decuplare a acestora şi de montare a unui număr de 14 vane cu diametre nominale cuprinse între 100 mm şi 400 mm, operaţii care vor con-duce la limitarea numărului de avarii în alimentarea cu apă potabilă în perimetrul şantierului şi zonele adiacente.
În acest sens, în ziua de joi 07 aprilie 2011, între orele 07:30 – 22:00 se vor executa lucrări de montare de vane.
Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele cartiere:
– Cartier Corniţoiu;
– Cartier George Enescu;
– Cartier Brazda lui Novac;
– Cartierul Rovine;
– Cartier Lăpuş;
– Cartier Siloz;
– Cartierul Sărari;
– Cartierul Valea Roşie;
– Zona Centrală a Municipiului Craiova, cuprinsă în perimetrul delimitat de Strada Brestei, Strada George Bibescu, Bulevardul Ştirbei Vodă, Strada Unirii, Strada Corneliu Coposu, Strada Caracal, Bulevardul Decebal, Calea Bucureşti;
– Cartier Calea Bucureşti;
– Strada Rozelor ( blocurile CFR), Strada Alunului şi aleile adiacente, Strada Depoului şi aleile adiacente şi Strada Triajului.
În intervalul joi  07 aprilie 2011, ora 22:00 –  vineri 08 aprilie 2011, ora 04:00 se vor efectua lucrări de readucere la parametrii hidraulici iniţiali  ai reţelei de distribuţie a apei potabile în zonele în care s-au efectuat lucrările.
În acest interval de timp se va  întrerupe alimentarea cu apă potabilă în Cartierul Bariera Vâlcii.
Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă po-tabilă, până la limpezirea apei.
Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului de distribuţie.
Cartiere în care nu se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă:
– Cartierul Craioviţa Nouă;
– Cartierul Romaneşti;
– Cartierul Veteranilor;
– Cartierul 1 Mai, de la Strada Tabaci până în Romaneşti;
– Cartierul Popoveni;
– Cartierul Făcăi;
– Cartier Cernele;
– Cartier Lascăr Catargiu;
– Cartier Mofleni;
– Cartierul Plaiul Vulcăneşti;
– Cartier Lăpuş Argeş;
– Cartierul Şimnicul de Jos;
– Cartierul Bordei;
– Platforma INDUSTRIALĂ de EST;
– Fabrica de Avioane;
– Magazinul METRO;
– PARCUL INDUSTRIAL CRAIOVA;
– UZINA FORD;
– Strada drumul Apelor şi aleile adiacente;
– Platforma Industrială de Vest”

Nouapresa