Centura de Sud a Craiovei va fi construită în “doi ani, hai să zicem doi ani şi jumătate”, potrivit fostului ministru al Transporturilor, senatorul Radu Berceanu. Acesta a afirmat astăzi că într-un an “şi-un pic” va fi gata primul tronson din această şosea ocolitoare, care va face legătura între DN 65, Craiova – Piteşti, şi DN 6, Craiova – Caracal, în zona Ford. Radu Berceanu, cel care a reuşit, practic, să pună pe picioare proiectul, care părea mort la un moment dat, susţine că termenele lansate includ şi marja cerută de procedurile adiacente: contestaţii la licitaţii, exproprieri ş.a.m.d Proiectul are valoarea totală de 72 de milioane de euro, pentru primul tronson banii find deja alocaţi în acest an – 35 de milioane de euro. Centura măsoară circa 16 km, dintre care breteaua Ford – circa 6 km. Nouapresa