Deputatul Nicolae Giugea: Parlamentul României nu a fost încă sesizat cu proiectele de lege pentru realizarea reformelor structurale care ar conduce la eliminarea inechităților dintre pensionari

Către: Ministrul muncii și solidarității sociale
Domnului Marius-Constantin BUDĂI
De la: Deputat Nicolae GIUGEA
Obiectul întrebării: Solicitare de informații cu privire la ponderea cheltuielilor publice cu pensiile în PIB
Stimate domnule ministru,
În anul 2022, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii s-a stabilit la un nivel al cheltuielilor în sumă de 99.557.228 mii lei, reprezentând 7,55% din PIB (PIB estimat la elaborarea proiectului bugetului general consolidat). De asemenea, la jumătatea anului 2022, Institutul Național de Statistică anunța că raportul național dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor este de 8 la 10.
Chiar dacă România și-a asumat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență să întreprindă toate demersurile necesare pentru organizarea sistemului public de pensii pe un singur principiu – principiul contributivității – Parlamentul României nu a fost încă sesizat cu proiectele de lege pentru realizarea acestor reforme structurale care ar conduce la eliminarea inechităților dintre pensionari. Singura constantă rămâne angajamentul Ministerului muncii și solidarității sociale de a ”renegocia” angajamentele asumate prin PNRR, în special prevederea care limitează cheltuielile publice aferente sistemului public de pensii la 9,4% din PIB.
Apreciind dorința dumneavoastră de a asigura un nivel de trai decent persoanelor vârstnice, prin promovarea unor măsuri sustenabile pe termen lung, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
– Care este ponderea cheltuielilor cu pensiile de asigurări sociale de stat în PIB în anul 2022, după ce România a înregistrat o creștere economică peste cea prognozată?
– Care este ponderea cheltuielilor cu pensiile de asigurări sociale de stat, a pensiilor de serviciu și a indemnizațiilor pentru limită de vârstă în PIB (prevăzute prin legi și statute speciale) în anul 2022?
– Presupunând că demersurile domniei voastre privind renegocierea ponderii în PIB a cheltuielilor cu pensiile va fi încununată cu succes și având în vedere experiența dumneavoastră în domeniul finanțelor publice, vă rog să precizați ce procent veți propune pentru fondul public de pensii și care va fi forma de acoperire bugetară a acestuia, în condițiile în care Bugetul asigurărilor sociale de stat este echilibrat anul acesta printr-o subvenție de peste 13,4 miliarde de lei primită de la bugetul de stat, numărul de angajați din economie care plătesc contribuții sociale nu înregistrează o creștere semnificativă, iar veniturile Bugetului general consolidat sunt de maximum 30% din PIB?
Solicit formularea răspunsului în scris.
Cu deosebită apreciere,
Nicolae GIUGEA
Deputat