Un scandal monstru este pe cale să izbucnească la CNAIR – DRDP Craiova după atribuirea contractului-cadru de aproape 80 de milioane de euro, fără TVA, pentru întreținerea covoarelor asfaltice din aria gestionată de regionala craioveană – Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, potrivit surselor nouapresa.ro.
Acestea susțin că unele dintre firmele care au depus oferte la licitație au fost eliminate nelegal, astfel încât grosul fondurilor să ajungă la firma General Trust Argeș SRL, compania celebrului Cătălin Spătaru, fost ”rege al asfaltului”, partener, între altele, de vânătoare al unuia dintre directorii CNAIR.
Am solicitat deja DRDP Craiova informații despre licitație și motivele eliminării unor ofertanți, însă până la această oră nu am primit datele cerute.
Revenim