Craiova. Marţi şi miercuri se opreşte apa

Din cauza lucrărilor de la km 0 al Craiovei alimentarea cu apă va fi oprită mai multe ore marţi şi miercuri, anunţă furnizorul local.“La solicitarea Societăţii de Construcţii în Transporturi Bucureşti SA, antreprenorul general al lucrărilor la „Pasajul denivelat suprateran peste intersecţia de la Kilometrul O al Municipiului Craiova”, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în Municipiul Craiova în zona adiacentă acestui şantier, între orele 10:00 – 18:00, în zilele de marţi 24 mai 2011 şi miercuri 25 mai 2011, pentru branşarea definitivă a conductelor de apă pe tronsonul de subtraversare a intersecţiei de la „Kilometrul O” la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă a Municipiului Craiova.
Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a următorilor utilizatori ai serviciului public
de alimentare cu apă:
« CEZ – sediul din Strada Brestei, nr.2;
« Curtea de Apel Craiova;
« Reprezentanţa „CARANDA”;
« Restaurantul „De ce nu?”;
« Policlinica Spitalului „FILANTROPIA” amplasată pe Bulevardul Nicolae Titulescu;
« Punctul Termic „Piaţa Unirii” şi staţia de hidrofor adiacentă, care deservesc
blocurile „N” şi „L” – „Piaţa Unirii”;
« Asociaţiile de locatari şi agenţii economici de la parterul blocurilor „N” şi „L” –
„Piaţa Unirii”;

Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului de distribuţie. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, se arată în comunicatul Companiei de Apă “Oltenia” SA. Nouapresa