Viitorul prefect de Dolj a lucrat pentru Forţa Legii

Elena Costea, viitorul prefect de Dolj, a lucrat pentru organizaţia sindicalăî Forţa Legii, potrivit sitelului www.fortalegii.ro. “Doamna Costea este membru al Sindicatului Administratiei Publice (SAP) Forta Legii inca din vremea cand detinea functie publica la OPC Dolj, respectiv din 4 februarie 2009. Din 25 octombrie 2010 pana luni, 7 mai 2012, actualul prefect (Elena Costea – n.r.) s-a alaturat echipei Forta Legii, facand parte din aparatul de specialitate al organizatiei, in care a lucrat cu contract individual de munca, fiind suspendata de drept in aceasta perioada din functia publica detinuta la OPC”, se arată pe portalul Forţa Legii. Nouapresa