UPDATE. Craiova. Negocieri PSD – PNL

La această oră, preşedinţii PSD şi PNL Dolj negociază posturile din administraţia publică locală deţinute încă de PNL. În cărţi este şi funcţia de prefect. La întâlnire participă preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, secretarul general al PNL Dolj, Cosmin Enea, dar şi Alina Tănăsescu, despre care presa spune că va fi viitorul prefect de Dolj.

Update

PSD şi PNL au discutat astăzi doar despre configuraţia majorităţii în consiliile locale şi în Consiliul Judeţean Dolj, a declarat preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda. Că USL nu mai există la Dolj este evident, a mai spus şeful social-democraţilor, însă USD a ales până acum să meargă “alături” de PNL Dolj, chiar dacă “domnul Antonescu a decis altceva”. Manda susţine că nu a fost luată în discuţie înlocuirea directorilor PNL din administraţie şi nici debarcarea vicepreşedintelui PNL din consiliul judeţean, Laurenţiu Ivanovici. Însă, a precizat liderul PSD Dolj, astăzi au loc şedinţe la ambele partide. Este posibil ca Biroul permanent al PSD să nu-l mai mandateze pe şeful lor la negocieri şi să decidă pur şi simplu scoaterea peneliştilor din toate structurile de conducere ale administraţiei locale. În caz contrar, vor mai avea loc întâlniri, a mai spus Claudiu Manda. Nouapresa