Salarii umflate la instituțiile PSD, în an preelectoral

Peste 16, 5 miliarde de lei vechi au fost plătite nejustificat anul trecut în contul drepturilor salariale ale angajaților Operei Române și ai Filarmonicii Oltenia, din subordinea Primăriei Craiova, susține Curtea de Conturi a României.
Organismul de auditare precizează că au umflate nu doar veniturile ”personalului cu funcții de specialitate artistică”, ci și ale conducătorilor celor două instituții, adică ale indivizilor numiți politic de PSD. 
”Valoarea totală a cheltuielilor de persoanl acordate nejustificat de Opera Română Craiova în anul 2022 este de 878.408 lei”, se arată într-un raport din 9 noiembrie 2023 al Curţii de Conturi.
Metoda nu este inventată la Craiova, a mai fost practicată prin diverse primării de-a lungul vremii, ca metodă de recompensare a angajaţilor şi directorilor aduşi politic în diverse entităţi controlate de administraţia publică locală, însă asta numai până ce s-au prins auditorii. Astfel, personalul care a mâncat ilegal cele 16,5 miliarde de lei vechi şi publici în 2022 a fost salariat pe o grilă care n-are legătură cu sistemul corect şi legal de retribuire. Şi asta în ciuda faptului că funcţionarii din Primăria Craiova cunoşteau legislaţia, respectiv lista nominalizată prin HG 90/2010 a insituțiilor de cultură de importanță națională în care este legală practicarea acestui timp de salarizare. Dovadă că, la sfârșitul anului 2022, chiar înainte de Crăciun, probabil înțelegând că a comis-o, municipalitatea din Craiova hotăra să inițieze demersurile pentru ca Opera Română să primească statutul de instituție publică de importanță națională.
Pe același calapod, La Filarmonica Oltenia au fost încasate anul trecut 771.000 lei, se arată în același raport.
Recomandarea Curții de Conturi la adresa celor două instituții de cultură este: banii înapoi, cu penalizări de întârziere, până la 31 ianuarie 2024!