PSD vrea să ia Primăria Craiova până pe 15 mai. Cinci candidați pe lista internă, în afară de Genoiu

manda olga (700 x 394)PSD intenționează să tranșeze ”lupta” pentru mandatul de primar al Craiovei până la sfârșitul primăverii, după plecarea Liei Vasilescu, adică să organizeze alegerile anticipate până pe 15 mai 2017, au precizat surse social-democrate. Ghilimelele sunt necesare întrucât nu va fi vreo bătălie pentru câștigarea primăriei, atâta vreme cât în Dolj nu mai există partide de opoziție. Și chiar dacă am putea considera PNL, măcar cu numele, de dreapta, partidul nu are încă un candidat. Și chiar dacă l-ar avea, n-au prea mai rămas liberali care să nu lucreze pentru PSD. Iar, dacă au rămas, într-o lună, maxim două, aceștia nu vor mai fi în PNL… Conform informațiilor vehiculate de aceleași surse, pe lista de candidați pentru mandatul de primar sunt trei actuali directori de unități subordonate autorităților publice – primărie și consiliu județean, un ”simpatizant”, adică pesedist aparent inactiv, și un politician recent plecat în Capitală. Nu l-am enumerat aici pe viceprimarul cu atribuții de înlocuitor al primarului, Mihai Genoiu, de la PMP, care, mai spun sursele, a pierdut startul în cursa pentru stabilirea candidatului (primarului) PSD. Revenim