PSD schimbă strategia la Filiași: Stăncioi iese din scenă

golumbeanu stancioiPesediștii lui Claudiu Manda – câți au mai rămas – au făcut recent o mutare-surpriză în forul de conducere doljean al partidului, pe care, se pare, cei mai mulți dintre activiști nici n-au înțeles-o. Într-un rând inserat aparent la umplutură în presa de partid este inclusă informația că trezorierul PSD Dolj, Alin Golumbeanu, a fost înlocuit, cu ocazia conferinței județene de pupat încrucișat fără noimă la Filarmonică, cu Cosmin Vasile. Neinteresant, la prima vedere, o idee can-can, dacă ar fi să ne luăm după bârfitorii de serviciu, majoritatea – frustrați, însă deloc fără semnificație. Doar pasager studiat aspectul și tot era temă pentru ansamblul de partid, măcar pe plan local – ca sferă de acțiune a lui Golumbeanu -, adică la Filiași. Povestea este că pesediștii l-au degrevat pe Golumbeanu de sarcini pentru ca acesta să-și consolideze poziția de lider în plan electoral la Filiași, unde va candida și va și câștiga, dacă mă întrebați pe mine, fluierând. De altfel, Alin Golumbeanu a și fost desemnat candidat în 2012, însă, cu două luni înainte de alegeri, PSD l-a cooptat pe Nicolae Stăncioi, primar PDL în funcție la acea dată. Nouapresa