Profesorul Alexandru Gîdăr (PNL): Votaţi pentru dezvoltarea judeţului Dolj şi a Craiovei!

Profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, face apel la locuitorii Craiovei şi ai întregului judeţ să i se alăture în proiectul său pe care în va pune în practică imediat după ce va câştiga alegerile din 27 septembrie. ”Duminica aceasta, locuitorii din judeţul Dolj, inclusiv din municipiul Craiova, au de ales între două modele de administraţie a acestei zone. Unul dintre modele vizează dezvoltarea Doljului şi este bazat pe proiecte de anvergură, pe fonduri europene, pe implicare, pe determinare, pe profesionalism, pe parteneriat cu Guvernul României şi aparţine PNL. Al doilea proiect este vechi de 30 de ani, este caracterizat prin dezangajare, birocraţie, neputinţă, relaţii clientelare şi suspiciuni de corupţie, ţine zona aceasta în subdezvoltare şi aparţine PSD. În momentul în care Guvernul PNL a ajuns la putere, prioritatea noastră a fost salvarea fondurilor europene şi atragerea lor. România a ajuns, astfel, să aibă cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene de la integrarea în UE. Cu ajutorul acestor fonduri europene, marile proiecte ale Doljului, ale Craiovei, care până acum erau doar pe hârtie, cum sunt Spitalul Regional Craiova, Drumul expres Craiova – Piteşti, reţele de gaze au început să prindă viaţă. Şi în această manieră dinamică de implementare a proiectelor vom continua şi după câştigarea alegerilor din 27 septembrie în judeţul Dolj, fie că este vorba de infrastructura de drumuri judeţene, fie că este vorba de autostrada Craiova-Lugoj sau linia de cale ferată Craiova – Calafat. România are la dispoziţie 80 de miliarde de euro pentru dezvoltare şi Doljul trebuie să atragă cât mai mult din aceşti bani. Numai aşa vom reuşi să ieşim din zona aceasta de subdezvoltare în care ne aflăm. De asemenea, prioritatea Guvernului a fost sănătatea publică şi nu interesul electoral pentru care unii au pus în pericol sănătatea oamenilor, aşa cum a făcut PSD, ignorând regulile sanitare şi negând existenţa virusului. Siguranţa sanitară va fi prioritate şi pentru Consiliul Judeţean Dolj”, a spus profesorul Alexandru Gîdăr.
Acesta susţine că PSD a avut timp 30 de ani ca să arate ce poate face pentru judeţ, iar în această perioadă Doljul a devenit Sahara Olteniei şi una din cele mai subdezvoltate zone din România: ”Sub conducerea PSD, Doljul a pierdut peste 85.000 de locuitori, iar sudul judeţului se transformă încet, dar sigur, în Sahara Olteniei! Doljul este cea mai expusă zonă din România la fenomenul deşertificării. De ce? Pentru că în Dolj, fenomenul schimbărilor climatice a fost amplificat, sub conducerea PSD, de tăierea iraţională şi ilegală a pădurilor şi a perdelelor forestiere. Doljul are un grad de împădurire de circa trei ori mai mic decât media naţională. De fapt, putem spune că în Dolj avea de-a face cu o ”deşerificare” în toate ramurile economice. Lucrurile nu mai pot funcţiona aşa, cu aceeaşi oameni fără viziune.” Profesorul Alexandru Gîdăr le cere alegătorilor din Dolj să meargă, duminică, 27 septembrie 2020, în număr cât mai mare la vot şi să i se alăture în proiectul său, care are ca obiectiv transformarea judeţului într-o zonă de atracţie pentru oameni. ”Dragi doljeni, vă îndemn pe toţi să mergeţi duminică la vot şi să votaţi oameni care au intrat în politică după ce şi-au consolidat o carieră profesională şi nu oameni care au obţinut primul job prin intermediul partidului. Aceasta este calea democratică de a scoate judeţul Dolj din starea de subdezvoltare în care se află de 30 de ani. Să renunţăm la idei precum‚ ”votul nu contează’”, ”toţi sunt la fel”, ”noi nu putem schimba nimic” şi să ne implicăm mai mult şi dacă nu ne convin cei care ne conduc, să îi tragem la răspundere, să nu ne fie teamă că îi deranjăm. Vă mulţumesc pentru felul în care m-aţi întâmpinat peste tot acolo unde am fost în judeţ în această campanie electorală. Încrederea dumneavoastră mă obligă şi mă motivează şi mai mult să mă implic în a schimba lucrurile în judeţul Dolj şi mă îmi duc la îndeplinire toate proiectele. Sunt convins că împreună vom reuşi să le oferim copiilor noştri un viitor la noi în judeţ, iar părinţilor noştri mai multă grijă şi mai mult sprijin. E timpul să schimbăm lucrurile în judeţul Dolj. Aveţi încredere, se poate”, transmite profesorul transmite profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

Comandat de PNL Dolj, executat de MARIAN BĂDÎRCI INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cod AEP 21200012