Preşedintele Consiliului Judeţean dolj, Ion Prioteasa, a declarat, la învestirea cu al treilea mandat, că va încerca, împoreună cu primarul Lia Olguţa Vasilescu, să ducă la bun sfârşit cât mai multe proiecte pentru Craiova. “Sunt deosebit de onorat să fiu președinte al consiliului județean și să obțin cea mai înaltă funcție aleasă din județul Dolj, prin votul celor aproape 200.000 de doljeni. Odată cu această încredere pe care mi-au transmis-o doljenii, am și o imensă responsabilitate pe care o primesc prin votul lor. Împreună cu doamna primar Lia Olguța Vasilescu ne vom da mâna și în următorii patru ani vom încerca să ducem la bun sfârșit cât mai multe proiecte de dezvoltare locală. Suntem, dacă vreți, încărcați de doljenii și craiovenii care nu ne-au votat, cărora trebuie să le demonstrăm, prin ceea ce vom face, că ar fi trebuit să aibă încredere în noi. Le oferim respectul nostru și celor care ne-au fost contracandidați și care au fost deosebit de fair-play în această campanie electorală. Pe această cale vreau să le transmit că voturile pe care ei le-au obținut și le au în spate reprezintă un segment de populație pe care îl vom respecta și de care vom ține cont. Fondurile europene rămân speranța noastră, așa cum s-a întâmplat și în mandatul 2008-2012. Ne agățăm însă și de speranța că Guvernul României și premierul știu ce înseamnă Oltenia și Doljul. Mă bazez pe o echipă formidabilă de specialiști. De aceea ne face plăcere să spunem că această instituție, Consiliul Județean Dolj, ne reprezintă și vă reprezintă la cel mai înalt nivel. Vă mulțumesc tuturor!”.