Premierul României, candidat la preşedinţie, Victor Ponta, i-a atacat pe procurorii care au dispus sechestru pe produsele Petrotel Lukoil, sub pretextul că aceştia nu ar ţine cont că firma are mii de angajaţi care, dacă nu-şi vor primi salariile, “or să vină la mine, că aşa e cu Justiţia!”. În termeni reali, declaraţia lui Ponta este, pe de o parte, o mostră clară de presiune asupra Justiţiei, iar, pe de altă parte, un mesaj la fel de evident că în România dictatura neo-comunistă deja conduce la capacitate aproape maximă. Mai e nevoie doar de un preşedinte comunist. Şi nu suntem departe. “Totusi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina! Aici, să indisponibilizezi conducte… Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele in Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din Romania… Dar Justitia e independentă, îşi face datoria şi bănuiesc că dacă se întâmplă ceva rău cei 3.500 de oameni or sa vină la mine, ca aşa e cu Justitia. Dar procurorul nici nu cred că e foarte interesat de faptul ca Lukoil are 3.500 de angajati si de faptul că, de exemplu, Oltchimul cumpără doar de la Lukoil si de faptul că au blocat combustibil pe la Oil Terminal si la Conpet, nu ştie procurorul si nici nu cred că e treaba sau, mă rog, probabil nu e treaba domniei sale. Ceea ce noi sperăm – nu avem niciun drept să intervenim în anchetă şi nici nu ne dorim acest lucru – ne dorim totuşi ca vineri să poată să plătească salariile şi ne dorim ca activitatea să continue normal, după care, sigur, în urma anchetei normale să se recupereze prejudiciul şi să fie sancţionati oamenii care au încălcat legea”, a continuat Victor Ponta, după descinderile procurorilor la compania Petrotel-Lukoil Ploieşti, suspectată de evaziune şi spălare de bani de peste 230 de milioane de euro. Dincolo de demonstraţia de forţă dictatorială a şefului neo-comuniştilor din România (care nu putea rămâne mai prejos de Mazăre, care înjură procuroul, sau de parlamentarul care vrea să dea foc României ca să câştige Ponta preşedinţia), nu pare deloc întâmplătoare intervenţia lui Ponta în circumstanţele date: anchetă la o societate cu capital rusesc, al cărei profit nu este impozitat la noi în ţară. Ponta nu atacat nici o secundă firma rusească, nici măcar cât să le amintească patronilor că au şi alte căi de a plăti salariile angajaţilor, în cazul blocării conturilor. Marian Bădîrci