Nissan devine obraznic. Porsche UK dă replica: “Ne vedem la proces!”

A fost neplăcut momentul în care Porsche şi Nissan începuseră să se cuţiteze pe seama vitezei cu care GT-R a parcurs circuitul Nurburgring. Scrie presa străină că, în cea mai recentă rundă a luptei cocoşilor, motivul pentru care lucrurile aproape au scăpat de sub control a fost o reclamă: un 370Z cu sigle BMW, Audi şi Porsche şi o numărătoare în stilul anglo-saxonic tip “uite de câte ori v-am făcut”, ceea ce ar indica superioritatea japonezei pe Iadul Verde. Reclama a fost prezentată la Festivalul Vitezei Goodwood, la începutul lunii iulie. Care să fie motivul pentru care s-a încins Porsche atât de tare? Se pare ca nu sunt ameninţati de performanţele Nissan-ului. Mai degrabă, utilizarea siglei în reclamă, lucru ce s-ar fi făcut fără aprobare. În final, nu s-a ajuns la o confruntare în instanţă. Porsche s-a adresat celor de la Nissan şi au cerut să scoată logo-ul din reclamă, ceea ce japonezi au şi făcut.. Au schimbat sigla cu numele “Porsche”. Consecinţa? Alte ameninţări cu deschiderea unor acţiuni în instanţă, aşa că – după cum scrie The Guardian – nu a fost chiar o “tranzacţie” amiabilă. Când şi ce va aduce următoarea rundă în conflictul Nissan – Porsche. În cazul unui showdown brand vs. brand – ipotetic pentru 99% din români, e adevărat – ce aţi alege, Nissan ori Porsche?