Deputatul PNL Nicolae Giugea, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, atenționează asupra ritmului rapid cu care scad efectivele de bovine din România, lucru care va avea un impact deosebit de grav asupra produselor de origine animală din țara noastră: ”Un comunicat recent al Institutului Naționale de Statistică mi-a confirmat cele mai mari temeri cu privire la dinamica efectivelor de bovine din țara noastră. Astfel, în numai un an de zile, efectivele de bovine din România au scăzut cu 12.315 capete, fie din cauza scumpirii masive a furajelor, fie a costurilor foarte mari determinate de scumpirea produselor energetice. Aceste cifre, care trebuie să dea fiori oricărui decident politic, se vor reflecta în volumul producției de produse lactate din România și al cărnii și produselor din carne, dar și asupra prețurilor finale. Situația este cu atât mai gravă cu cât piața românească este deja invadată de lapte și brânzeturi din import, de regulă din țările vecine, acolo unde fermierii au primit sprijin mai consistent decât în România pentru sectorul creșterii bovinelor. Cred că este imperativ ca, în perioada imediat următoare, să se identifice soluții mult mai eficiente de sprijin pentru crescătorii români de bovine, pornind de la accesul la pășunat și până la susținerea unor costuri care s-au dublat sau chiar triplat în ultimul an. Îmi exprim speranța ca măsurile promovate de Guvernul Ciucă cu privire la dezvoltarea procesării să ajute crescătorii de animale să-și valorifice mai bine produsele și să fie eliminat lanțul neîntrerupt de intermediari, care preiau laptele la un preț modic, uneori sub costuri, deși la rafturi lactatelele ajung de câteva ori mai scumpe. Dacă vrem să reducem din deficitul masiv al balanței comerciale pe produsele alimentare, atunci trebuie implementate acele măsuri care să-i determine pe fermierii români să ducă vacile la muls, nu la abator. Ar fi de dorit ca și actualul ministru al agriculturii să demonstreze îngrijorări reale față de aceste evoluții nefavorabile și să dispună măsuri urgente pentru revitalizarea sectorului de bovine.”
Nicolae Giugea
Deputat PNL