Nu sunt de acord cu ipoteza că un ministru bun este acela care a rezolvat nu ştiu ce problemă! Un ministru bun este acela care are capacitatea de a anticipa apariţia unor probleme şi de a lua măsuri înainte ca problemele să apară.
Oare se bucură vreun fermier român că a primit nişte mărunţiş ca despăgubiri pentru culturile compromise de secetă? Cu siguranţă, nu! Fermierii români s-ar fi bucurat dacă ar fi avut sisteme de irigaţii şi apă, şi dacă şi-ar fi văzut munca ajunsă în hambare sau la comercializare pe pieţe. Oare se bucură vreun fermier român că a primit nişte firimituri de compensaţii pentru deciziile eronate în privinţa comerţului internaţional cu cereale venite din Ucraina? Cu siguranţă, nu! Orice fermier român şi-ar fi dorit să concureze cu cerealele venite de oriunde din lume, dar concurenţa să fie loială, corectă.
După atâtea bâlbe şi ezitări, după atâtea prejudicii înregistrate de fermieri şi industria alimentară românească, ne-am fi aşteptat măcar la o schimbare minimală de viziune la nivelul ministerului de care depinde soarta agriculturii româneşti.
Cine a avut aşteptări, s-a înşelat! Problemele amintite sunt doar un cap de listă pentru cele care apar aproape zilnic. Schemele de ajutor pentru industria alimentară vestesc un eşec major. Plăţile din fonduri europene pentru fermieri înregistrează întârzieri nepermis de mari. După concurenţa neloială a cerealelor ucrainene, acum a venit momentul zahărului.
Importul de zahăr din Ucraina, la preţuri şi de 7-8 ori mai mici, va distruge şi ultimele urme din industria românească a procesării sfeclei de zahăr! Din păcate, actualul ministru al agriculturii nici nu a putut să prevadă, nici nu a luat măsuri şi nici nu are soluţii la această nouă problemă. Cu siguranţă, având asemenea decidenţi nepricepuţi, şirul provocărilor pentru fermierii români şi industria alimentară românească nu se va opri aici. Singurul care poate face ceva este premierul Ciolacu, care poate face un efort şi găseşte în partidul domniei-sale un om cu adevărat competent care să conducă destinele agriculturii româneşti. Am încredere că poate să găsească.