Mitrică: Măsuri pentru creşterea ritmului de absorbţie

În vederea simplificării și eficientizării sistemului de implementare a instrumentelor structurale, Ministerul Fondurilor Europene a întreprins o serie de măsuri care au vizat atât beneficiarii din sectorul public, cât şi mediul privat.
Deblocarea Programului Operaţonal Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, un succes ce se datorează în exclusivitate Guvernului Ponta, precum şi modificările cu efecte pozitive iniţiate de Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vor contribui în mod substanţial la creşterea ritmului absorţiei şi la dinamizarea economiei româneşti.
Pentru beneficiarii privați, a fost extinsă aplicarea mecanismului decontării cererii de plată, în vederea evitării situaţiilor de blocare a derulării proiectelor aflate în implementare, dar şi pentru a crea cadrul necesar achitării mai rapide a facturilor pentru servicii, bunuri şi lucrări recepţionate şi acceptate, în acest sens fiind adoptată Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 76/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.

De asemenea, prin Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2013 au fost introduse modificări semnificative, printre care:

–         extinderea mecanismului decontării pentru condițiile specifice proiectelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, deoarece în cazul acestora majoritatea cheltuielilor sunt centrate pe salarii;

–         asigurarea funcţionalităţii sistemului mecanismului cererilor de plată pentru toți beneficiarii finali, alții decât instituțiile finanţate integral din bugetele centrale;

–         diminuarea perioadei de procesare a cererilor de rambursare de la 45 de zile lucrătoare la 20 de zile lucrătoare.

Prin simplificarea procedurii de achiziţii pentru beneficiarii de fonduri europene din mediul privat (abrogarea Ordinului nr. 1050/2012 privind aprobarea procedurii de atribuire) s-a reglementat procedura pe care o vor respecta aceştia în perioada următoare.  Astfel, beneficiarii privați vor derula o procedură mult mai simplă şi mai eficientă în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 euro, a celor de servicii cu valori cuprinse în intervalul 30.000-200.000 de euro, respectiv a achizițiilor de lucrări cu valori cuprinse în intervalul 100.000 – 5.000.000 euro, iniţiativă ce aparţine, de asemenea, ministrului Teodorovici.

Procedura reglementată de noul Ordin de ministru prevede că beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro şi dintre ofertele primite o vor alege pe cea considerată ca fiind cea mai bună, dar având obligaţia de a justifica obţiunea lor printr-o notă. Această abordare poate fi considerată un exemplu de bună practică şi transparenţă europeană.

O altă măsură cu un impact semnificativ la nivelul sectorului privat a vizat scutirea beneficiarilor de fonduri europene de la plata dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a accesoriilor percepute de stat pentru obligaţiile fiscale neachitate la timp, dacă autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor le-au plătit sumele pe care aveau dreptul să le încaseze, după expirarea termenelor prevăzute în contractele de finanţare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, elaborată de MFE în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice). Declaraţie de presă, Alin Mitrică, secretar de stat în MFE