Două persoane din comuna Salcia, Mehedinţi, au ajuns sâmbătă noaptea la Spitalul de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin cu răni grave, după ce au fost bătute cu bestialitate. Este vorba de viceprimarul din localitate, Adel Sava, şi de fratele acestuia. Viceprimarul Sava a fost internat la terapie intensivă, în Drobeta Turnu Severin şi, cel mai probabil, va fi nevoie de transferul la un alt spital, din cauza multiplelor traumatisme şi plăgi suferite. Potrivit poliţiei, cei doi au fost atacaţi cu bâte, răngi şi topoare. Există deja un cerc de suspecţi, aceştia urmând să fie audiaţi în cursul zilei de astăzi, după cum au precizat poliţiştii mehedinţeni. Nouapresa