Marian-Jean Marinescu: ”Construirea spitalelor regionale după anul 2021 va costa România mai mult!”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dezinformează! Declarația sa potrivit căreia dacă România va construi spitalele regionale după 2021 va beneficia de mai mulți bani de la UE este falsă. Situația este exact invers: acum, România poate beneficia de până la 85% co-finanțare din partea UE, iar din anul 2021 va scădea la 70%. 
Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a declarat săptămâna trecută la Realitatea TV că în actualul exercițiu financiar România beneficiază de 50% cofinanțare din partea UE, iar din 2021 va putea solicita o cofinanțare europeană de până la 85%. Ministrul Pintea dezinformează. Fie nu știe, fie minte. Actualmente, co-finanțarea pentru spitalele regionale este de 50%, pentru că așa au dorit
actuala guvernare PSD-ALDE și miniștrii PSD care erau în funcție când s-a negociat acest Program Operațional Sectorial.
O informez pe Doamna Ministru Pintea că maximul de co-finanțare din partea UE este în acest exercițiu financiar de 85%, iar propunerea Comisiei Europene este ca în următorul exercițiu financiar (2021-2027) să scadă la 70%. Această chestiune va fi decisă de Parlamentul European. În calitate de europarlamentar PNL am depus amendamente pentru creșterea ratei de co-finanțare din partea UE, dar textul nu a fost votat încă în Parlament și nu se află nici la dispoziția Consiliului. Declarațiile Ministrului Pintea arată că nu este pregătită pentru președinția UE. Doamna Pintea va fi unul dintre miniștrii care va reprezenta România când va prelua Președinția Consiliului. Cum va negocia dna Ministru acest dosar când nu cunoaște nici măcar noțiunile de bază? Repet public apelul meu adresat doamnei Ministru Sorina Pintea și doamnei Comisar Corina Crețu: * să modifice Programul Operațional Regional (POR) în așa fel încât beneficiarul să nu mai fie Ministerul Sănătății, ci Consiliile județene din Cluj, Dolj și Iași;
* să schimbe sursa de co-finațare și să acceseze bani din alte axe de finanțare europene;
* să folosească acești bani pentru spitale de urgență. Pentru modernizarea actualelor spitale există alte surse de finanțare.
Doamnă Ministru Sorina Pintea, nu mai amânați luarea acestei decizii! În 2021 construirea spitalelor va costa bugetul României mult mai mult, bani pe care cetățenii îi vor plăti, și nu guvernarea PSDALDE sau umneavoastră!
Marian- Jean Marinescu, Europarlamentar PNL
Vice-președinte al Grupului Partidului Popular European