Marin Stancu, din Dăbuleni, Dolj, implicat în dosarul mitei de la Cluj, a murit din cauza unor afecţiuni, după cum a precizat primarul localităţii, Nicolae Drăgoi. Marin Stancu a fost acuzat de procurorii DNA de dare de mită, el fiind, în opinia anchetatorilor, cel care a strâns de la producătorii agricoli din Dăbuleni câte 4.000 de euro – aproximativ 50.000 de euro, în total, pentru obţinerea unor autorizaţii de comercializare stradală în Cluj-Napoca. Banii ar fi ajuns la primarul din Cluj, Sorin Apostu. Stancu a decedat pe 30 decembrie. Nouapresa