După Sorin Frunzăverde, un alt şef din PDL părăseşte partidul. Mihai Stănişoară, prim-vicepreşedinte, a trecut şi el recent la PNL, iar plecările nu se vor opri aici, dacă ar fi să aibă dreptate preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde. Vasile Blaga, aflată miercuri la Craiova pentru a-şi susţine moţiunea de candidat la preşedinţia PDL a declarat ceea ce era de aşteptat: Stănişoară nu este decât un alt oportunist, care, după ce a primit tot ce se putea de la PDL, a dat bir cu fugiţii când a rămas în Opoziţie. Plecarea lui Stănişoară a fost imediat speculată de reformiştii din PDL, care au spus că tocmai Blaga este motivul pentru care membri importanţi ai partidului aleg să treacă la o altă formaţiune. Nimic ieşit din comun, totuşi, până aici. Unul dintre cei mai importanţi oameni ai Partidului Democrat (Liberal), Radu Berceanu, ex-ministru în mai multe guverne şi ex-preşedinte al PDL Dolj, a afirmat şi el că este perioada epurărilor, în care “gunoaiele pleacă”. Cu sau fără gunoaie, PDL-ul de azi tot o epavă rămâne. Aşa că n-ar fi de mirare ca Radu Berceanu să se întoarcă la manşe. Mai ales că organizaţia pe care a controlat-o până mai ieri scârţâie a dezmembrare. Nouapresa