Lumina și celelalte condiții de care trebuie ținut cont pentru a face o fotografie sau pentru a pune în scenă o poveste reușită pare că nu sunt în tabăra Olguței Vasilescu în aceste zile. Mulți craioveni s-au minunat la apariția unor machete de păsăret greu identificabil ca specie, ba chiar sinistru, în unele zone.
Privite dintr-un anumit unghi, nu știi dacă să le plângi de milă, pentru că par capturate într-o plasă, sau să-ți plângi de milă în caz că unele se pot… elibera!
În poza atașată, pare că regizoarea Olguța Vasilescu – primarul care a anunțat că va reinterpreta povestea Crăiasa Zăpezii în stradă – se îndreaptă mai degrabă spre Hitchcock, decât spre H.C. Andersen.
Reamintim că numita Crăiasă a și reacționat la intențiile Olguței, printr-o scrisoare (integral aici), care începea cam așa: „Subsemnata Crăiasa Zăpezii am luat act cu stupoare de declarațiile făcute de colega Lia Olguța, cunoscută în Împărăția Zăpezii sub cognomenul de „Vrăjitoarea bună din Cetatea Băniei”, prin care atentează la augusta noastră persoană prin afirmația total nefondată cum că suntem un fel de „Alice cu alte haine și cu baghetă magică”!