Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, marţi, la evenimentul prilejuit de începerea lucrărilor de construire a fabricii pe care compania turcă ETI Gida A.S. o va deschide în interiorul Parcului Industrial Craiova, aflat în proprietatea CJ. Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a subliniat faptul că proiectul dezvoltat pe platforma de afaceri a consiliului județean este unul de amploare, atât prin valoarea investită, cât şi prin numărul locurilor de muncă nou apărute. „Parcul Industrial este un proiect de succes al Consiliului Județean Dolj, un proiect care a reușit să genereze peste 1.000 de locuri de muncă. La Craiova, unde a funcționat o platformă industrială care altădată avea mai mult de 100.000 de angajaţi, iar acum mai numără doar câteva mii, crearea de noi locuri de muncă reprezintă o veste extraordinară. Iată că, astăzi, prin această investiție a companiei turce ETI, investiție mare, de peste 30 de milioane de euro, care este realizată în Parcul Industrial, mediul economic local primește un important impuls. Dezvoltarea acestei unități de producție se petrece chiar într-o perioadă în care o fabrică din Craiova cu tradiție în domeniul panificației și-a închis porțile, astfel că noii investitori găsesc aici personal calificat, iar foști angajați pot să lucreze din nou în acest sector. Vreau să evidențiez buna colaborare a autorităților locale, a Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Județean Dolj, care și-au dat mâna și au conlucrat pentru a asigura instalarea companiei ETI. Acest proiect a avut de parcurs foarte mulți pași, pe care, de multe ori, i-a depășit cu dificultate, însă, în același timp, sunt convins că investitorul turc a găsit în Parcul Industrial condiții pe care cu siguranță că nu le găsea în alte regiuni din România. Doresc să le mulțumesc și colegilor noștri care asigură administrarea acestei platforme economice şi care și-au dat tot concursul pentru ca proiectul ETI, prin care vor fi create peste 300 de locuri de muncă, să fie pus în operă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Comunicat CJ Dolj