EXCLUSIV. Pavel Badea, candidat la Primăria Craiova

pavel badeaConsilierul municipal Pavel Badea, PNL, este preferatul partidului pentru candidatura la Primăria Craoiva în 2016. Badea vine din partea vechiului PNL, situație în care și ex-PDL își poate desemna unul sau mai mulți candidați, urmând ca departajarea să se facă prin sondaje. Potrivit surselor nouapresa.ro, și ex-pedeliștii au salutat anunțul candidaturii lui Badea, adică au răsuflat ușurați, ca și când li s-ar fi luat o piatră de pe umeri, având în vedere nu numai că n-au șanse, dar și că majoritatea sunt vânduți PSD, aspect pe care nu-l vom relua, pentru că riscăm să vă plictisim. Desigur, sunt câțiva peneliști – incluzând aici articole și de la vechiul PNL și de la PDL – care s-ar vrea, pentru că sunt datori, iepurași într-o cursă contra Olguței Vasilescu/Radu Preda. O să-i enumerăm din nou după sondaje. Până una-alta, ne place sau nu, o departajare validă s-ar putea face la Craiova numai între Pavel Badea și Dan Cherciu, însă cel din umră nu pare dispus că candideze. Nouapresa