EXCLUSIV. Cutremur în Prefectura Dolj: ”Ai uitat că ți-am dat subiectele la examenul…!”; ”Da’ și eu ți-am dat subiectele la examenul icsuleștii…!”

Stresul preelectoral are efecte majore în rândul trepădușilor PSD din instituțiile controlate de clanul Manda – Vasilescu, ajunse, oricum, la un nivel de contaminare nemaivăzut – ca orice lucru intrat pe mâna neo-comunismului, în care, fără disimulare, funcționarii lucrează într-un sictir desăvârșit și doar pentru clienții PSD. Restul sunt tratați, din când în când, cu câte o păruială sau cu câte un jet de înjurături, gen ”Marș la c..c..t!”, cum e cazul aghiotanților pe bani publici ai primarului Olguța Vasilescu. Dar, despre asta, în alt material.
Pentru că, acum, primează situația din Prefectura Dolj, băgată direct într-un soi de cancer în ultimă fază de către conducătorii numiți în funcție de același PSD.
În aparatul care reprezintă Guvernul României în teritoriu, degringolada se plimbă liber prin toate birourile, iar unii dintre funcționari, scârbiți pe bună dreptate, au cedat nervos, vărsându-și ofurile inclusiv de față cu prefectul Dan ”Didi” Diaconu, vicepreședinte BPJ al PSD Dolj.
Vâlvătaia de săptămâna trecută a fost alimentată și de presiunile la care sunt supuși unii dintre juriști pentru a facilita sau a accepta accederea în funcția de șef al Serviciului juridic a unei persoane aflate, spun ei, de multă vreme, în conflict de interese. Iar miza este dublă, pentru că ocupantul postului scos la concurs pe 29 aprilie va obține și atribuții de secretar general, adică de șurub obligatoriu de ”atins” pentru oricine dorește un aviz de legalitate în județ.
Așa că, la întrevederea în discuție, juriștii și-au amintit unii, altora chiar și cum erau manipulate subiectele la diverse examene în cadrul prefecturii: ”Ai uitat că ți-am dat subiectele la examenul de…!”. Și, cum, se pare, fiecare a deținut, la un moment dat, o mapă cu subiecte înainte de concusuri, a venit și replica: ”Da’ și eu ți-am dat subiectele la examenul icsuleștii…!”
De aici, comentariile sunt de prisos. Putem presupune că prefectul a obținut cumva stenograma discuției, ca s-o dea el însuși, adică din proprie inițiativă, mai departe…
Revenim





Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.