În Dolj au fost aprobate 201 proiecte de dezvoltare, în anii 2000, în baza Hotărârii Guvernului nr. 577/1997, pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice, a Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006, privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural şi a Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006, pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. Şi a modificărilor ulterioare, după caz. Toate obiectivele de investiţii aflate în execuţie, conform acestor proiecte, vor fi preluate de Programul naţional de dezvoltare locală, instituit potrivit OUG 28, din 2013. Există nişte criterii de departajare, la acordarea alocaţiilor bugetare de stat, care ţin cont de data semnării contractului, stadiul fizic, populaţia deservită, procentul de cofinanţare de la bugetul local, după caz. Specialişti guvernamentali susţin însă că multe primării din judeţele cu număr mare de contracte aferente proiectelor în discuţie vor avea în continuare de suferit, întrucât fondurile vr ajunge la alte unităţi administrativ-teritoriale, din judeţe cu mai puţine proiecte, conform algoritmilor de acordare a banilor prin noul program naţional de dezvoltare locală. Nouapresa