Dolj. Transportul aerian, deschis spre turism

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu operatorii de turism, care a avut loc în sala de şedinţe a CJ, că, începând de anul viitor, ar putea fi implementat un nou proiect la Aeroportul din Craiova, prin care se urmărește conectarea destinațiilor turistice locale cu cele din afara țării prin lansarea unor noi curse aeriene externe. „Ne-am dorit de mai multă vreme să ne întâlnim cu operatorii turistici din regiune. Nu sunt toți prezenți. Intenționăm ca pe viitor să îi implicăm pe toți președinții de consilii județene din zona noastră, care vor putea veni fiecare cu operatorii de turism din județele pe care le conduc. Noi credem că în acest moment, odată cu modernizarea aeroportului și lansarea unor curse directe către mari capitale ale Europei, dar și cu inaugurarea podului de la Calafat, care face posibilă apropierea de Grecia și Turcia, s-a deschis un culoar favorabil pentru turism. Alături de noi se găsesc, pe lângă operatorii de turism, și specialiști din domeniul aviației, cum ar fi domnul Ștefan Petru Runcan, fostul director al Aeroportului din Târgu Mureș. Există această intenție și dorință a doljenilor de a zbura spre destinații turistice de pe Aeroportul din Craiova. Apelul nostru către operatorii de turism, pe de-o parte, și cei care reprezintă acest sector al aviației, pe de altă parte, ar fi ca, începând de anul viitor, să se poată pună în vânzare bilete pentru cei care doresc să zboare de pe Aeroportul din Craiova spre o destinație din Grecia sau din Turcia, de exemplu. Noi credem că pentru olteni, având și acest aeroport la dispoziție, este mai confortabil, dar și profitabil să plece în concediu de la Craiova”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Cu prilejul acestei întâlniri, directorul Aeroportului din Craiova, Mircea Dumitru, a afirmat: „Vrem ca această colaborare să fie durabilă și, pe lângă această componentă de turism, noi încercăm să ne îndreptăm și către mediul de afaceri. Ne propunem să realizăm un proiect mai vast decât simple pachete turistice pe care să le punem la dispoziția oltenilor.” La rândul său, Petru Ştefan Runcan, reprezentantul ASTUR din Târgu Mureş, organizaţie specializată în strategii de dezvoltare regională, a precizat că proiectul vizează lansarea unui lanţ de curse charter, care, pentru început, urmează să fie operate cu aeronave de 30 de locuri. Primele zboruri vor avea loc către Budapesta, oraş care este conectat la 56 de destinaţii majore prin curse ale unor companii low-cost, şi Viena, importantă nu doar din punct de vedere turistic, ci şi prin mediul de afaceri, domeniul medical și comerț. Reprezentantul ASTUR le-a sugerat operatorilor de turism să conlucreze pentru a asigura fluxul de pasageri. „Conceptul se bazează pe elementul de interes reciproc între zonele Europei, între ceea ce numim «capetele de pod». De aceea ne-am ales ca țintă Viena și Budapesta, fiind orașe dunărene și existând un interes comun nu numai în domeniul turismului, ci și în ceea ce înseamnă afaceri, partea medicală, cea de învățământ. Conceptul urmărește crearea unor elemente de apropiere directă între administrațiile publice locale, care să constituie baza activităților, cursa aeriană venind practic să lege, să ofere posibilitatea ca pe elementul respectiv să se poată realiza și celelalte componente, precum cea de afaceri, în care partenerii discută punctual teme de interes, la fel și agențiile de turism, universitățile, cluburile sportive. Este un concept integrat, având turismul drept componentă de bază, prin care intenţionăm să creăm uzanța acestor curse, către Budapesta și Viena”, a declarat Petru Ştefan Runcan, reprezentantul ASTUR din Târgu Mureş. Comunicat CJ Dolj