Dolj. Puterii i se fâlfâie de impozitele la suprapreţ din agricultură

Marcel Marcea

În vreme ce exponenţii USL ai Doljului îşi flutură titulaturile prin alte judeţe, cărora le duc şi grija drumurilor – vezi Valeriu Zgonea în Maramureş, că, la noi, problema s-a rezolvat! – fermierii şi arendaşii doljeni se confruntă cu o situaţie critică, nemaiîntâlnită în domeniu – impozitarea agricolă pe producţia la preţuri stabilite după medii ale câtorva perioade din anul trecut, de două ori mai mari decât preţurile reale actuale. De unde, evident, un impozit pe jumătate ilicit, calculat de statul român.

Florin Mituleţu

Nu e nici o noutate şi nu sunt agricultorii Doljului – vorbind, aici, inclusiv de proprietarii care şi-au dat terenurile în lucru fermierilor şi asociaţiilor – singurii afectaţi. Dar să nu auzi un consilier judeţean PSD – PNL – UNPR luând atitudine, ba, din contră, acuzând orice interpelare pe această temă drept “populism”  e chiar penibil. În cazul şedinţei Consiliului Judeţean Dolj de miercuri a existat şi excepţia care să confirme regula: preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Care a declarat că trebuie urgent găsită o soluţie pentru eliminarea impozitării la preţuri false şi că administraţia judeţeană a solicitat inclusiv ministerului de finanţe un punct de vedere. Desigur – cum atfel? – răspunsul a fost nu se poate! Pentru că bugetul de stat pe 2013 s-a bazat inclusiv pe acest sistem de impozitare, bla, bla. Prioteasa nu a intervenit însă, în şedinţa consiliului, cu explicaţii ca reacţie la interpelarea vreunui consilier al Puterii, care a promis lapte şi miere (e drept, nu grâu, porumb şi orz la preţuri la care să poată trăi şi agricultorul de rând), ci la o luare de cuvât a unui consilier PDL, Marcel Marcea. Care susţine că administraţia, respectiv consiliul judeţean, organismul care stabileşte preţurile de referinţă la cereale, trebuie să se implice activ, mergând până la a lua o hotărâre în acest sens. Marcea a exemplificat chiar cu o decizie luată în Alba, prin care au fost modificate preţurile. Se pare însă că doar Marcel Marcea şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, sunt îngrijoraţi. Pentru că, în rest, tăcere! Pardon, un consilier PSD, Florin Mituleţu, care, înţeleg, este şi consilier la Camera Deputaţilor, s-a grăbit să catalogheze intervenţia lui Marcea drept “populism”.  Nici un comentariu! Mai ales că şeful lui Mituleţu, Zgonea, se îngrijea mai zilele trecute de drumurile de la Maramureş… Marian Bădîrci