Dolj. Poliţişti noi la Rutieră, Investigaţii şi Ordine Publică

De astăzi, opt ofiţeri ai Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza şi douăzeci de absolvenţi ai şcolilor de agenţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi–au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. La aceştia se adugă şapte agenţi de poliţie care au fost repartizaţi în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova. Ne bucurăm de faptul că primim în rândurile noastre absolvenţi de elită ai acestor instituţii de invăţământ, noii noştri colegi obţinând medii de absolvire dintre cele mai mari, majoritatea având media generală peste nota 9. Cei mai noi membrii ai familiei noastre au fost întâmpinaţi personal de şeful Inspectoratului, comisar şef de poliţie dr. Constantin Nicolescu, care le-a urat bun venit si le-a transmis primele sfaturi. Totodată, comandantul Inspectoratului i-a instruit pe noii poliţişti cu privire la drepturile şi îndatoririle acestora, punând accent pe conduita noilor veniţi şi pe responsabilităţile ce le revin în noua calitate de poliţist al Poliţiei Române. Poliţiştii au fost repartizaţi cu precădere la formaţiunile de ordine publică din cadrul Inspectoratului nostru, la formaţiunile de poliţie rutieră, precum şi la Serviciile de Investigarea Fraudelor şi Investigaţii Criminale. Comunicat IPJ Dolj