În Dolj, ameninţările liderilor PSD şi PNL adresate organizaţiilor din teritoriu, care vor fi pur şi simplu desfiinţate în cazul în care nu ating scorurile comandate, pare că au efecte. Panoruile electorale PDL din localităţile Doljului cad cu zecile, iar până acum IPJ Dolj nu a prezentat nici măcar aşa, de umplutură, vreun caz. S-a ajuns până acolo încât şi camerele de supraveghere şi-au luat, subit, pauză, exact în nopţile în care banerele concurenţei la roşu erau distruse. Potrivit unui comunicat PDL Dolj, “Întâmplarea” a făcut, de exemplu, ca în comuna Poiana Mare, unde panoul electoral al PDL se afla în raza unor camere de supraveghere din localitate, acestea să nu funcţioneze. Asta indică în mod clar premeditarea acţiunii de distrugere a afişajului Partidului Democrat Liberal”. Păi, e şi firesc: dacă vii cu Boştinaru să-l învingi pe Marian Jean Marinescu trebuie să ai, pe lângă armata de lipitori, şi un comando de mercenari. Detalii în ediţia tipărită nouapresa.ro de luni, 19 mai.