Pesediştii doljeni s-au înscris cu şanse mari la ocuparea funcţiilor de conducere din partidul “mare”, la alegerile din aprilie. Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj şi vicepreşedinte la nivel naţional, Lia Olguţa Vasilescu, preşedinte interimar al PSD Craiova, iar, de sâmbătă, preşedinte “plin”, şi Valeriu Zgonea, deputat de Dolj şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, vor obţine, cel mai probabil, câte un mandat de vicepreşedinte PSD. Prioteasa ţinteşte, firesc, funcţia de vicepreşedinte regional, adică şef peste organizaţiile judeţene din Oltenia, Valeriu Zgonea va fi ales, măcar în virtutea inerţiei, vicepreşedinte cu atribuţii specifice, iar Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, are toate şansele să ocupe unul dintre cele patru locuri de vicepreşedinte rezervate, conform noului statut PSD, femeilor din partid. Nouapresa