Dezbaterea organizată miercuri la Primăria Craiova de Asociaţia ProDemocraţia, pe soarta maidanezilor, s-a lăsat cu urlete la propriu. Nu ale subiecţilor, însă. Mai mulţi participanţi au catalogat audierea drept un bluf, pentru că au fost aduşi să vorbească la microfon doar reprezentanţii părţii “ultraiubitoare”, total împotriva eutanasierii maidanezilor, recent permise de lege. Alţii au găsit să facă propuneri “chinezeşti”, cum ar fi includerea maidanezului în rândul animalelor sacrificabile, iar unii s-au dat vegetarieni ca să nu fie obligaţi să explice de ce mănâncă miel, dar vor încetăţenirea maidanezilor. După cum observaţi, nu pot publica informaţia asta ca pe o simplă ştire, atâta vreme cât unii dintre aceia care au ţinut şi de această dată prelegeri despre iubirea de animale au catadicsit să mă acuze în public că nu iubesc maidanezii şi că nu ştiu ce le fac eu!. Nu reiau povestea. Numai că mie chiar mi se pare că a fost un bluf. Poate că duduile invitate de ProDemocraţia ar fi avut succes dacă veneau şi ele cu carnetele de sănătate ale maidanezilor pe care i-au adoptat, cu filmuleţe despre dragostea pe care le-o poartă – joaca, hrana, plimbarea câinilor ş.a.m.d. Altfel, în condiţiile în care copiii Craiovei au găuri în picioare de la colţii animalelor, iar chiar la ora dezbaterii alte organizaţii se zbăteau la propriu pentru ajutorarea altor sute de copii cu nevoi speciale, să ocupi sala de şedinţe a consiliului local ca să ne povesteşti tu cum să facem ţarcuri în zone lăturalnice… E cam ham, ham, pricepi? Marian Bădîrci
P.S. Dezbaterea (audierea, cum îi spun organizatorii) nu s-a fost derulat, ci doar a fost anunţată la Primăria Craiova. Ce vedeţi în imagini s-a întâmplat la Teatrul Liric. Nici asta şi nici cine sunt organizatorii nu mă interesează cât negru sub unghie, fie şi cel al unora dintre participanţi. Părerea de mai sus rămâne, aşa cum şi subiectul gestionării câinilor fără stăpân va fi guvernat de aceleaşi date şi, din păcate, de aceiaşi oameni, indiferent unde vor fi organizate astfel de întâlniri şi de către cine!