Cum poate ajunge şefia regiunii Oltenia la PDL?

Stoica (stânga), Marinescu, Dincă

Regionalizarea întârzie. Era şi normal, pe de o parte, având în vedere că USL nu putea găsi peste noapte o echipă de genii în descentralizare, astfel încât aplicarea să nu mai fie condiţionată decât de termene formal-procedurale. Pe de altă parte, Puterea are o problemă cu modificarea Constituţiei. Nu intru în subiect. Admiţând că, la un moment dat, toate deficienţele fiind depăşite, s-ar trece la practică, USL se va lovi de primul obstacol real: şefia regiunilor. Teoria alegerii indirecte a preşedinţilor şi a organismelor de administrare la nivel de regiune – consilii regionale – cade, de vreme ce nu există un factor numit urgenţă a cărui susţinere să bată principiile de drept. Între altele, alegerile indirecte – prin votul unor persoane deja alese, dar în alte circumstanţe şi pentru mandate care nu au nici o legătură cu guvernarea unei regiuni, nu reprezintă nicicum proiecţia sistemului electoral democrat. Ca atare, USL va trebuie să dea piept cu alegerile directe, la care, evident, conform Constituţiei, vor fi îndreptăţiţi să-şi înscrie candidatura politicieni grei care nu sunt ai lor. În cazul Olteniei, cei mai cunoscuţi oameni politici sunt, de departe, preşedintele PDL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu – deşi, paradoxal, formaţiunea pe care o guvernează acum este formată din specimene anoste, îngropate politic, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, pesedistul Ion Prioteasa, ales cu unul dintre cele mai bune scoruri din ţară. Inutil să reiau atuurile celor doi. Aşadar, ce s-ar întîmpla dacă regionalizarea se va face, totuşi, până în 2016, anul alegerilor generale, iar Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte regional al PDL, pentru Oltenia, şi-ar depune candidatura? Am avea, clar, o bătălie. Acuma, întrebarea imediată este cum s-ar putea plasa Ion Prioteasa în această înfruntare. L-ar susţine, de pildă, pe Ion Călinoiu, de la Gorj, unul dintre pionii importanţi ai debarcării lui Prioteasa din staful PSD la nivel naţional? Posibil, la prima vedere, dar, dacă mă întrebaţi pe mine, un politician şi administrator de calibrul lui Prioteasa nu cred că va mai juca vreodată după vreo scenetă din “laboratoarele PSD”. Dacă l-ar susţine pe Marinescu? Ce va face Slatina readusă la viaţă de Vâlcov şi cu o organizaţie PNL defunctă? Dar Vâlcea? Şi tot electoratul PSD-PNL care s-a săturat să aştepte mierea şi laptele USL? Marian Bădîrci