Craiova. Târg pe strada Caracal, dedicaţie pentru Andi Gaiu?

Informaţia aruncată de Primăria Craiova la tocat cum că pe strada Caracal, lângă RAR, va fi amenajat Târgul de săptămână i-a luat prin surprindere până şi pe unii dintre pesediştii care stau la coadă pentru afaceri cu municipalitatea condusă de  colega lor de partid Lia Olguţa Vasilescu. Desigur, nu luăm, tehnic, în seamă termene şi aberaţii ale unor specimene paraşutate politic în administraţie, dar, în lipsa unei linii oficiale de comunicare cu administraţia locală, nu putem presupune decât că sursele noastre au dreptate: locul ţintit de primărie îi aparţine ex-comunicatorului PSD Dolj Andi Gaiu. Pe teren se află, pe 24.000 de metri pătraţi, hale de prefabricate, cel mai probabil inutilizabile, şi care ar trebui dezafectate, după caz – reabilitate, pe bani publici. Orice tip de asociere, inlcusiv o închiriere simplă, i-ar aduce afaceristului Gaiu – aflat, spun sursele, în pană de bani – fonduri frumuşele şi sigure. Chiar şi la un tarif de închiriere cu un “zero virgulă” în faţă, adică de zeci şi sute de ori mai puţin decât cere primăria chirie pentru spaţii comerciale, terase ş.a.m.d., la 30.000 de metri pătraţi, totalul terenului din zona vizată pentru construcţia unui târg, Andi Gaiu tot ar păpa sute de mii de euro anual din bani publici. Revenim cu date despre o intenţie mai veche de amenajare a unui târg pe strada Caracal, în aceeaşi zonă. Nouapresa