Craiova. Sabotaj la pasajul subteran

Primăria Craiova are nevoie de vreo 90 de metri pătraţi de teren la ieşirea din pasajul subteran de pe strada Arieş pentru a face funcţional sistemul rutier prevăzut de proiectant. Este vorba de circa 75 de metri pătraţi pe o parte a străzii şi de alţi 16 – pe cealaltă parte. Iar terenul necesar este proprietate privată. Cel mai probabil se va încerca un schimb cu proprietarii, însă, în cazul în care nu va fi posibil, primăria nu are decât să declare zona de utilitate publică şi să demareze procedura de expropriere. Ceea ce înseamnă evaluări, hotărâri de consiliu local ş.a.m.d. Povestea este însă mai complicată decât pare la prima vedere. Potrivit studiilor premergătoare avizării proiectului, se ştia atât de necesarul de teren în discuţie, cât şi de varianta optimă propusă de specialişti pentru demolarea mai multor construcţii de pe strada Arieş, între care şi cele două deja puse la pământ. Numai că funcţionarii Direcţiei de elaborare şi implementare a proiectelor nu trecut în documentaţia premergătoare exproprierilor aferente proiectului decât cele două imobile de la intersecţia străzii Arieş cu strada Eugeniu Carada. Şi cum atâta prostie nu poate exista într-o primărie cu peste 300.000 de oameni, este clar că mai multe interese s-au învârtit în jurul exproprierilor de la pasaj. Nouapresa