Craiova. PSD nu se dezminte de condamnații și de urmăriții penal

După episodul Dragnea, ministrul definitiv condamnat penal, dar chemat la Craiova cu surle și trâmbițe drept un soi de părinte spiritual al unui proiect oricum eligibilizat de un alt partid, lucru care nu mai frământă pe nimeni, pesediștii olteni conduși de Olguța Vasilescu și de Claudiu Manda fac scut acum în jurul premierului Victor Ponta, urmărit oficial penal pentru mai multe infracțiuni legate sau adiacente dosarului Șova. Într-un comunicat remis presei de partid, PSD Dolj spune că Ponta trebuie să continue guvernarea și că Justiția din România ar cam fi călcat pe bec, scoțându-l pe șeful PSD la mezat chiar în ziua moțiunii. Vrăjeală care îi scârbește până și pe social-democrați, ba chiar, sunt convins, chiar și pe unii dintre aceia care au dat ”bun de tipar” comunicatului PSD. Iar ei știu foarte bine de ce… Nouapresa