Craiova. PSD, ars de posibila plecare a lui Prioteasa

manda olga prioteasa (600 x 410)Informaţia potrivit căreia Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, ar urma să plece la formaţiunea lui Mircea Geoană, i-a pus pe jar pe pesediştii doljeni, care au intrat din nou în panică. Atenţie, nu vorbesc de supoziţiile apărute în presă astăzi, pentru că, dacă mă întrebaţi pe mine, şi nu numai pe mine, acestea au fost lansate chiar de pesediştii lui Ponta, după ce, anterior, au auzit sau au  înţeles că, în cazul ruperii PSD, nu vor mai putea conta pe oamenii importanţi din teritoriu. Aşa au gândit că, prin publicarea unor date vizând plecarea acestora către Geoană, politicienii adevăraţi, gen Ion Prioteasa, vor infirma, ceea ce ar aduce un capital de imagine organizaţiilor neo-comuniste în prag de scindare din teritoriu. ceea ce s-a şi întâmplat. Numai că strategia pontacilor e varză! Nici un simpatizant PSD, PNL sau mai ştiu eu de care culoare din Dolj nu cred că-şi va imagina vreodată că Ion Prioteasa, dacă va fi invitat să se alăture oricărui alt partid de stânga, cu valori pe care el le cunoaşte şi în care crede, nu o va face! Altfel formulat, cum să-l roage Claudiu Manda, şeful PSD Dolj, ori chiar Victor Ponta, cel care a girat presiunile şi mişmaşurile graţie cărora a fost determinat să renunţe la şefia PSD Dolj,  în 2013, pe Prioteasa să rămână în PSD-ul LOR? Hai, că asta chiar e o glumă bună! În final, iată şi declaraţia de astăzi a lui Ion Prioteasa: “Infirm supozițiile difuzate în presa de astăzi. Sunt membru al Partidului Social Democrat și nu am purtat niciun de fel de negocieri pentru a trece într-o altă formațiune politică. Prioritățile mele din prezent se conturează în sfera administrației și a bunei guvernări în beneficiul comunității, atenția mea îndreptându-se în întregime către investițiile și proiectele derulate de Consiliul Județean Dolj. De altfel, toți cei care mă cunosc știu că, ori de câte ori am avut ceva de spus, am făcut-o direct și personal, cu deplina asumare a responsabilității, fără a lăsa loc interpretărilor și speculațiilor”. De unde eu înţeleg că Ion Prioteasa nu are ÎNCĂ ceva de spus! Marian Bădîrci