Craiova. Prostituate săltate din câmpul muncii

Poliţiştii doljeni au depistat trei tinere care se ocupă cu prostituţia. “În vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, a prevenirii şi combaterii fenomenului de prostituţie şi proxenetism precum şi a faptelor antisociale comise în locuri publice, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie au organizat şi executat o acţiune pe raza de competenţă. Poliţiştii au efectuat verificări în 3 locuri şi medii cunoscute cu potenţial criminogen şi la 2 localuri de alimentaţie publică, fiind astfel depistate 3 persoane care practică prostituţia. În zona aeroportului din municipiul Craiova poliţiştii le-au depistat şi condus pentru cercetări pe M.PAMELA, 19 ani, din comuna Bucovăţ, L.ILEANA, 24 de ani, din comuna Ţuglui şi C.MĂDĂLINA, 21 de ani, din Craiova. Acestea au recunoscut că practică prostituţia, fapt pentru care fost sancţionate contravenţional cu amendă în sumă de 1 000 lei fiecare, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 R”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.