Craiova. Primăria, proprită în contul AB Tehnica

stadion at (600 x 486)Absolut întâmplător, la trei zile după ce anunțam publicarea unei informații despre turnura subită a sorții stadionului de atletism din Craiova, exact la momentul la care constructorul era executat pentru o datorie de peste 6 miliarde de lei vechi, primarul Lia Olguța Vasilescu anunța, prin niște mesageri de serviciu, că lucrările la respectivul stadion au fost sistate. Și explica primarul – dacă acelea au fost vorbele sale – și conjunctura penibilă – din punctul nostru de vedere este integral penală – în care s-ar fi luat decizia: vezi, Doamne, o nu știu ce federație a descoperit, după nu știu câți ani, că un stadion de atletism ar trebui să fie destinat… atletismului! Chestie la care angajații primăriei și pesediștii care au dat ordinul nu s-au gândit nici când au întocmit caietul de sarcini, nici când au atribuit contractul de lucrări firmei AB Tehnica ș.a.m.d. Dar asta o lăsăm pe seama celor care au mai mult timp și spațiu la îndemână sau care sunt plătiți de stat să dezlege astfel de ecuații. Revenind la șirul evenimentelor, trebuie spus că primăria a întocmit în primăvara acestui an documentația pentru rezilierea contractului cu AB Tehnica. Când spunem primăria ne referim inclusiv la primarul Lia Olguța Vasilescu, aceasta ștergând pe jos cu constructorul. Controlat, ca paranteză, dar deloc neinteresant, de oamenii PNL, între care și Ștefan Stoica, prim-vicepreședintele liberalilor doljeni. Când părea ca și ruptă înțelegerea, ceva a refăcut legătura de prietenie între peneliști și pesediști. Că bani nu mai erau s-a văzut clar toată vara, când muncitorii de la stadion cărau apă de la locuitorii din vecinătate, la 35 de grade Celsius, că firma n-avea de unde să le dea, iar la întrebarea ”Nu vă asigură șefii apă rece pe caniculă?” răspundeau tot timpul: ”Păi, nu ne dau nici salariile!”. Să fi fost determinantă situația în care intrase AB Tehnica, somată exact în acea perioadă să plătească 6,3 miliarde de lei vechi creditorului SC CARGO TRANS INTERNATIONAL SRL, într-un proces în care instanța a dispus sechestru asigurător pe bunurile societății și pe contul Primăriei Craiova, până la concurența sumei de 6,28 miliarde? ”Admite cererea de instituire a măsurilor asiguratorii formulată de reclamanta SC CARGO TRANS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu pârâta SC AB TEHNICA SRL. Dispune înfiinţarea sechestrului asigurător asuora bunurilor mobile şi imobile aparţinând pârâtei până la concurenţa sumei de 628.762,01 lei. Dispune înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate de terţii popriţi Comuna Bistreţ prin Primar şi Municipiul Craiova prin Primar către pârâtul debitor sau pe care terţii le vor datora pârâtului debitor în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurenţa sumei de 628.762,01 lei”, decidea Tribunalul Dolj, în mai 2016. Nouapresa